pentru medici

Informații utile pentru colaboratori

Cabinetul nostru de imagistică medicală oferă o gamă largă de examinări radiologice și servicii personalizate pentru medicii stomatologi, de la radiografii periapicale și CBCT, până la poze pentru ortodonție sau analiza teleradiografiilor. Suntem în permanență preocupați de relațiile cu medicii colaboratori, pentru ca atât medicii, cât și pacienții, să beneficieze de cele mai rapide și concludente investigații radiologice, importante pentru instituirea unui plan de tratament corect


CBCT

Avantajele Planmeca Romexis

Echipamentul Planemca ProMax 3DMid este considerat la ora actuală vârful tehnologiei în radiologia digitală stomatologică. Aparatul oferă o rezoluție superioară și implicit o calitate a imaginii 3D foarte clară, cu o cantitate minimă de iradiere a pacientului, respectând principiul ALARA.

Softul Planmeca Romexis are cel mai performant sistem de eliminare a artefactelor, date în primul rând de metale (MAR).

Dimensiunea redusă a voxelilor permite vizualizarea detaliilor foarte fine pe un volum mic de examinare (un dinte), necesar în endodonție pentru evaluarea pozitiei, numărului și lungimii canalelor radiculare, precum și a corectitudinii tratamentului endodontic.

Dimensiunea mare a câmpului de examinare permite vizualizarea și măsurarea volumului căilor aeriene, inspectarea sinusurilor craniene, urechii medii, osului temporal, ATM și a coloanei cervicale.

Tehnologia Planmeca Proface este de asemenea o inovație. Datorită celor 3 camere foto încorporate prin care se obține o poză 3D a feței care este suprapusă peste imaginea CBCT a craniului, ProFace reprezintă un element important în planning-ul pre si postoperator în ortodonție și chirurgie ortognatică.

Un alt avantaj îl constituie posibilitatea utilizării viewer-ului de către medicul stomatolog, precum și a prelucrării imaginilor și salvarea lor în 2D. Sistemul Romexis oferă posibilitatea simulării de implante și a verificării poziției implantelor, precum și analiza densității osoase din jurul acestora. Densitatea osoasă se obține ușor și rapid, plasând cursorul mouse-ului pe zona de interes, valoarea acesteia fiind exprimată instantaneu în unități Hounsfield. Softul de vizualizare este compatibil atât cu sistemul de operare Windows, cât și cu Apple.

Pentru facilitarea muncii dumneavoastră, tehnicienii noștri radiologi vă oferă CBCT-ul pacientului gata prelucrat – curbă panoramică, teleradiografie, secțiuni ale maxilarului, mandibulei sau ATM, iar la cererea dumneavoastră vă mai putem oferi:

  • printarea imaginilor (panoramică, teleradiografie, secțiuni) pe film la dimensiunea 1:1
  • diferite măsurători pentru implantologie sau endodonție
  • slide-uri cu măsuratorile efectuate și cu imaginile cele mai semnificative pentru punerea unui diagnostic, pe care le putem trimite pe email sau pe care le puteți găsi salvate în modulul 2D al softului Romexis de pe DVD

Toate radiografiile și CBCT-urile se pot trimite pe aplicația noastră, email sau prin WeTransfer. Duplicate pe film sau CD se pot obține de la sediul nostru, în timpul orelor de lucru.


Analiza teleradiografiei

Software-ul Dolphin Premium permite analiza cefalometriilor, rapid și exact, fiind utilizat în întreaga lume de medicii specialiști ortodonți. Astfel se poate efectua rapid, punct cu punct, o varietate mare de tipuri de analiză, individuale sau combinate, la cererea medicului ortodont.


Nu ezitați să ne contactați pentru bilete de trimitere personalizate.

Tehnicienii noștri vă stau la dispoziție pentru suport tehnic telefonic, online - prin team-viewer, sau direct la cabinet.


Galerie Foto